Enciclopedia universala

articole cu litera B - pagina 122

Bronhopneumonie - enciclopedia universala

Bronhopneumonie:  Pneumonie caracterizata printr-o infectie mai mult sau mai putin intinsa a bronsi-olelor, alveolelor pulmonare si/sau a interstitiului pulmonar. Bronhopneumonia, cel mai curent numita congestie pulmonara, este una dintre afectiunile extrem de frecvente. Ea survine cel mai des la copiii mici si la subiectii in varsta sau debilitati fiziologic. Originea unei bronhopneumonii este infectioasa, bacteriana (pneumococ, streptococ), virala (rujeola) si uneori micologica (aspergillus). Diagnosticul este fundamentat pe asocierea unei febre adesea ridicate (39 sau 40°C), cu simptome ca tusea si expectoratia. Pentru a-l confirma, medicul poate cere o radiografie pulmonara. In unele cazuri, pentru a determina care este germenele in cauza, se poate practica si un examen al scuipatului, chiar o fibroscopie bronsica. Un tratament cu antibiotice este, in general, eficace in 48 ore si majoritatea bolnavilor se vindeca total in doua saptamani. Dar radiografia lor nu redevine normala decat dupa patru saptamani

Enciclopedia universala: Definitii din categoria articole cu litera B

Bronhoree - enciclopedia universala

Bronhoree:  Crestere patologica a secretiei de mucus a bronhiilor, care se traduce printr-o expectoratie in mod normal abundenta.

Enciclopedia universala: Definitii din categoria articole cu litera B

Bronhoscopie - enciclopedia universala

Bronhoscopie:  Explorare a traheei si bronhiilor cu ajutorul unui bronhoscop. Bronhoscopul, fie rigid (tub optic inzestrat cu un sistem de iluminare), fie, cel mai des, suplu (fibroscop format din fibre optice care transporta lumina), permite observarea directa a starii mucoasei bronsice. Instrumentele adaptabile acestui aparat permit practicarea unor tipuri diferite de interventie, in principal prelevari locale (biopsie, periere, aspiratie etc ). Bronhoscopia este un examen nedureros, intrucatva deranjant, dar nepericulos. Ea se practica de preferinta pe nemancate, in mod obisnuit sub anestezie generala. Bronhoscopul este introdus, in general, printr-o nara, uneori prin gura. Examenul dureaza in medie intre 10 si 20 minute. De asemenea, bronhoscopia poate sa aiba un rol terapeutic: extragerea corpilor straini inhalati (adesea la copil), dezobstruarea, cu ajutorul laserului sau prin crioterapie, a unei bronhii astupate de o tumora, aspirarea secretiilor care deranjeaza respiratia, punerea unei sonde de intubatie etc.

Enciclopedia universala: Definitii din categoria articole cu litera B

Bronhospasm - enciclopedia universala

Bronhospasm:  Contractie spasmodica a muschilor netezi ai peretelui bronhiilor. Bronhospasmul antreneaza o ingustare temporara a bronhiilor si deci o reducere a debitului de aer care le traverseaza, provocand fie o suieratura la expiratie, fie o tuse. Cauza sa cea mai frecventa este astmul.

Enciclopedia universala: Definitii din categoria articole cu litera B

« 119 120 121

122

123 124 125 »
«

»
Bijuteria de lux Papillon Construct