Enciclopedia universala

articole cu litera C - pagina 178

Colangiografie - enciclopedia universala

Colangiografie:  Examen radiologie care permite vizualizarea veziculei si a cailor biliare. Se deosebesc mai multe tipuri de colangiografie, in functie de modul de opacifiere utilizat. O colangiografie intravenoasa se face in sala de radiologie. Pacientul este lungit pe pat, i se injecteaza produsul de contrast prin perfuzie in antebrat si, la sfarsitul perfuziei, se realizeaza o serie de clisee. Examenul dureaza aproximativ o ora. O colangiografie retrograda necesita o spitalizare si o anestezie generala usoara, ne-adormind total pacientul. In timpul examenului, medicul introduce un fibroscop in gura pacientului, il face sa inainteze pana in duoden. Apoi, medicul impinge prin conductul fibroscopului un cateter fin care ajunge pana la orificiul de imbinare duodenala a coledocului si canalului pancreatic al lui Wirsung (la nivelul ampulei lui Vater), ceea ce ii permite sa injecteze un produs de contrast in caile biliare si in canalul pancreatic si sa vada imaginea lor pe un ecran. Apoi se fac mai multe clisee, care se developeaza pe loc pentru a repera vreo eventuala anomalie, ca de exemplu prezenta calculilor, si a o trata imediat. Dupa examen, pacientul ramane sub control medical riguros la spital timp de una pana la trei zile si primeste un tratament antibiotic pentru a preveni riscul de infectie. O colangiografie transhepatica necesita o spitalizare si se practica in sala de radiologie. Inaintea examenului, se administreaza un medicament calmant pacientului care se afla lungit pe pat si caruia i se injecteaza un produs anesteziant la inaltimea ficatului inainte de a realiza o punctie a cailor biliare cu ajutorul unei seringi. Atunci cand bila apare usor, aceasta indica faptul ca acul de punctie este bine plasat in canalele biliare, produsul de contrast este injectat si sunt realizate mai multe clisee si developate imediat. Acestea precizeaza natura si localizarea obstacolului, iar medicul poate pune un cateter pentru a permite drenarea bilei. Examenul dureaza aproximativ o ora.

Enciclopedia universala: Definitii din categoria articole cu litera C

Colangion - enciclopedia universala

Colangion:  Tumora a ficatului, constituita din canale al caror aspect aminteste pe cel al canalelor biliare. Un colangiom poate fi benign, dar cel mai des el este malign. Colangioamele maligne, sau colangiocarcinoamele, afecteaza in jumatate din cazuri un ficat sanatos, spre deosebire de hepatocarcinoame, care constituie cel mai des complicatia unei ciroze. In formele localizate, este posibila ablatia chirurgicala.

Enciclopedia universala: Definitii din categoria articole cu litera C

Colangita sclerozanta - enciclopedia universala

Colangita sclerozanta:  Afectiune cronica inflamatorie si fibrozanta a cailor biliare intrahepatice si extrahepatice. Nu exista un tratament specific al bolii. Daca aceasta atinge un stadiu avansat, poate fi propus un transplant hepatic.

Enciclopedia universala: Definitii din categoria articole cu litera C

Colaps cardiovascular - enciclopedia universala

Colaps cardiovascular:  Cadere severa a presiunii arteriale sistolice (maxima) sub 80 milimetri coloana mercur. Asociat in mod obisnuit cu existenta unui puls slab si rapid, un colaps cardiovascular este consecinta unei proaste functionari a muschiului cardiac, unei diminuari a volumului sangvin, unei infectii grave sau unei hipotonii vasculare responsabile de o vasodilatatie importanta. Daca un colaps vascular se prelungeste, apare o stare de soc, o adevarata insuficienta circulatorie acuta. Acest tip de rau necesita deci o spitalizare de urgenta si masuri de reanimare, precum si un tratament al cauzei.

Enciclopedia universala: Definitii din categoria articole cu litera C

« 175 176 177

178

179 180 181 »
«

»
Bijuteria de lux Papillon Construct