Diabet zaharat - enciclopedia universala
Diabet zaharat: Afectiune cronica ce se caracterizeaza printr-o glicozurie (prezenta de zahar in urina) provenind dintr-o hiperglicemie (exces de zahar in sange). Diabetul zaharat este cauzat de o insuficienta sau o incetinire a secretarii insulinei de catre pancreas, hormonul necesar utilizarii glucozei pentru a raspunde necesitatilor energetice celulare. Aceasta forma de diabet afecteaza 4% din populatia tarilor industrializate si are adesea un teren familial: intre 5 si 7% dintre copiii care au avut un parinte diabetic risca sa faca boala. Cele doua tipuri principale de diabet sunt diabetul insulinodependent si diabetul neinsu-linodependent. In plus, se mai disting diabetul zis gestational, care apare in decursul sarcinii, si diabetele zise secundare, mai putin frecvente, care se manifesta in decursul diferitelor afectiuni (pancreatita cronica, hemocromatoza, acromegalie, sindromul lui Cushing, feocromocitom), sau al tratamentelor medicamentoase (corticosteroizi), sau legate de un anume tip de subnutritie (diabetul tropical). Diabetul insulinodependent. Este vorba de o forma de diabet zaharat caracterizata printr-un deficit major al secretiei de insulina. Diabetul insulinodependent survine adesea inaintea varstei de 20 de ani, uneori la putin timp dupa nastere. El poate avea o cauza genetica, virala si mai ales autoimuna; un antigen necunoscut ar sta la originea unei reactii imunitare care duce la distrugerea celulelor beta din pancreas, cele care secreta insulina. Diabetul insulinodependent se traduce atat printr-o sete intensa, cat si printr-o emisie abundenta de urina, o slabire brutala si o oboseala marcata. El poate, de asemenea, sa se declare prin aparitia unei complicatii acute ca acidocetoza (acumulare excesiva de corpi cetonici in organism), semn ca lipsa de insulina obliga organismul sa pompeze din rezervele de grasimi pentru a produce energia necesara. Daca nu este tratat, diabetul insulinodependent evolueaza inevitabil spre coma diabetica. Diagnosticarea consta in principal in analiza glicemiei (nivelul de zahar din sange). Existenta unui diabet este stabilita atunci cand doua masuratori ale glicemiei, realizate pe nemancate, arata un nivel de zahar mai mare sau egal cu 1, 40 grame la litru (7, 7 milimoli la litru). Daca glicemia pe nemancate (a jeun) este mai mica decat aceasta valoare, se recurge la hiperglicemia provocata pe cale orala (masurarea glicemiei inainte si dupa absorbtia unei cantitati date de zahar pe cale orala); se pune diagnosticul de diabet daca glicemia ramane mai mare de 2 grame la litru (11 milimoli pe litru) dupa doua ore de la absorbtia glucozei, in decursul a doua examene realizate la interval de 6 luni. De asemenea, se poate face dozarea insulinemiei (nivelul de insulina in sange). Acesta face apel in mod imperativ la injectarea zilnica de insulina, aceasta putand fi de origine animala sau produsa prin inginerie genetica (insulina sintetica). Insulina este administrata fie prin injectare subcutana (de la una la trei injectii pe zi) cu ajutorul unei seringi sau a unui stilou injector, fie de o maniera continua multumita unei mici pompe legate printr-un cateter de un ac implantat in pielea abdomenului. In prezent este experimentata o pompa implantata sub piele si legata la un cateter plasat in cavitatea abdominala. Pacientul trebuie in plus sa fie supus unui regim alimentar echilibrat, sarac in zaharuri "rapide" si adaptat dozelor de insulina administrate, si, daca este posibil, unei activitati fizice regulate. Diabetul insulinodependent necesita o supraveghere din partea diabeticului insusi (autosupraveghere), care poate sa-si masoare glicemia de mai multe ori pe zi pornind de la picaturile de sange prelevate din deget si puse in contact cu benzi reactive. Exista aparate care permit citirea numerizata automata a glicemiei. Glicemia si dozele de insulina sunt notate pe un carnet de supraveghere. Aceasta tehnica permite o adaptare, zi de zi, a dozelor de insulina cu scopul de a o apropia cat mai mult de o glicemic normala. Tratamentele moderne si o supraveghere scrupuloasa (testarile glicemiei si urmarirea medicala regulate, respectarea regimului alimentar) permit majoritatii diabeticilor sa duca o existenta normala. Grefa de pancreas, care ar constitui tratamentul ideal, ridica inca numeroase probleme, dar cercetarile continua. Diabetul neinsulinodependent este o forma de diabet zaharat cauzata de o secretie insuficienta de insulina, survenind cel mai des la un subiect obez, sau care a fost obez, si este descoperit in general dupa varsta de 40 de ani. Secretia de insulina este mare la inceputul bolii, dar ea nu poate sa asigure o reglare a zaharului in sange deoarece subiectul este partial insensibil la actiunea acestei insuline. Secretia de insulina poate scadea ulterior si aceasta forma de diabet poate evolua catre un diabet insulinodependent (deficit major al secretiei de insulina). Indiferent de tipul de diabet, trebuie sa fie respectat un regim alimentar echilibrat, cu scopul de a furniza ratia calorica necesara, de a reduce hiperglicemia si de a mentine o greutate corporala satisfacatoare si stabila. Ratia alimentara trebuie sa fie repartizata in trei mese si una sau doua gustari si sa furnizeze 55% din calorii sub forma de glucide (din care doua treimi sa fie glucide complexe zise cu absorbtie lenta si o treime glucide simple zise cu absorbtie rapida), repartizate pe diferitele mese si adaptate la un eventual efort fizic; bauturile alcoolizate, care pot provoca o hipoglicemie la diabeticii tratati cu insulina, trebuie sa fie evitate. Aportul in proteine (care trebuie sa reprezinte de la 12 la 15% din aporturile energetice) este asigurat prin carne, peste, oua, lapte, paine, cereale, cartofi, legume uscate, soia. Aportul in glucide este asigurat prin cartofi, fructe proaspete, legume verzi, paine si cereale, lapte, iaurt. Glucidele din produsele zaharoase (patiserie, bauturi cu zahar) trebuie limitate, chiar evitate, si consumate doar in timpul meselor. Lipidele (care trebuie sa reprezinte 30% din aporturile energetice) sunt furnizate de unt, ulei, grasimile din carne si din branzeturi. Grasimile vegetale trebuie sa fie preferate grasimilor animale cu scopul de a limita riscurile afectarii arterelor de ateroscleroza. Regimul bolnavului de diabet neinsulinodependent care prezinta o supraincarcare ponderala trebuie, de asemenea, sa fie echilibrat, dar, concomitent, sa fie si hipocaloric. Si in acest caz bauturile alcoolizate nu sunt recomandate, tinand cont de aportul caloric suplimentar care l-ar putea constitui. Ratia calorica totala este adaptata evolutiei greutatii si tratamentului. Un exercitiu fizic regulat (intre 30 si 45 de minute de trei ori pe saptamana), de preferinta un sport de rezistenta (bicicleta, natatie, mers cu piciorul), amelioreaza trecerea zaharului in celule, micsorand necesitatile de insulina ale organismului. Totusi, exercitiul este susceptibil de a provoca o hipoglicemie la pacientul insulinodependent. Aceasta este prevenita prin injectarea de insulina intr-o zona nesolicitata de exercitiul fizic, prin adaptarea dozei injectate la efortul facut si prin autocontrolul glicemiei inainte si dupa activitatea fizica, inainte de a permite orice efort fizic, trebuie sa ne asiguram de absenta unei insuficiente coronariene (destul de silentioasa la un diabetic) printr-un examen cardiologie cu electrocardiograma, completat daca este necesar cu o proba la effort ce decurge dintr-un diabet deja instalat, cel mai des neuropatia (lezarea nervilor periferici) si infectia cutano-mucoasa; boala este suspectata atunci cand exista antecedente familiale de diabet neinsulinodependent. El mai poate fi suspectat cu ocazia nasterii unui copil cantarind mai mult de 4 kilograme (o cantitate excesiva de glucoza transmisa fatului antreneaza o dezvoltare mai rapida decat cea normala) sau se traduce prin simptome de hiperglicemie pronuntata: polidipsie (sete intensa), poliurie (cresterea volumului de urina emisa), pierdere in greutate. Ca si pentru diagnosticarea diabetului insulinodependent se procedeaza Ia masurarea glicemiei. Tratamentul face apel la un regim alimentar echilibrat chiar hipocaloric, in caz de obezitate, si sarac in zaharuri simple (produse de patiserie, bauturi cu zahar etc.), cu revenirea la greutatea normala si la desfasurarea unei activitati fizice. In caz de esec, se asociaza medicamente hipoglicemiante (sulfamide si biguanide). Diabetul in timpul sarcinii nu are efecte negative mari deoarece cele mai multe femei diabetice pot avea o sarcina normala. Totusi, un nivel de glucoza prea ridicat in momentul conceptiei, poate constitui un risc de malformatie pentru fat; de asemenea, sarcina trebuie sa fie planificata si supravegheata. In plus, o glicemie prea crescuta poate provoca o dezvoltare a fatului mai rapida decat este normai, crescand riscurile la nastere (hidramnios, distocie) si ducand la nasterea unui copil mai mare de 4 kilograme. Un tratament cu sulfamide si biguanide, care expun la riscuri de malformare a fatului, trebuie imperios oprit in timpul sarcinii si inlocuit eventual cu o insulinoterapie tranzitorie. Un diabetic insulinodependent fiind expus neplacerilor hipoglicemiei, nu poate practica unele meserii "de siguranta", in care o pierdere a constientei ar putea avea consecinte grave pentru el sau pentru altii. Tot asa, un diabetic va renunta la profesarea unor meserii prea obositoare sau care necesita orare neregulate. In ceea ce priveste conducerea automobilului, diabeticii insulinodependenti pot obtine permis pentru grupa I (in Franta), care le este eliberat cu titlu temporar. Ei nu pot obtine permisul pentru grupa a Il-a (camioane). Diabeticii neinsulinodependenti pot obtine ambele tipuri de permise dupa avizul dat de o comisie medicala. Complicatiile cronice sunt, in principal, consecinte ale alterarii vaselor sangvine, fie a vaselor mici (microangiopatie), fie a vaselor mari (macroangiopatie). Macroangiopatia este responsabila de arterita membrelor inferioare si de insuficienta coronariana, ambele agravate de prezenta altor factori de risc al ateromului (hipertensiunea arteriala, tabagism, hiperlipidemie). Nefropatia diabetica se traduce prin aparitia unei proteinurii (trecerea unei prea mari cantitati de proteine in urina) evoluand in cele din urma spre o insuficienta renala. Aceasta evolutie este accelerata prin apritia unei hipertensiuni arteriale. Nefropatia diabetica afecteaza 40% dintre diabetici. Neuropatia diabetica se traduce, in principal, prin tulburari ale sensibilitatii (superficiale si profunde) membrelor inferioare, aflandu-se la originea tulburarilor trofice (nutritia tesuturilor) si complicatiilor infectioase, in special ale ulceratiilor piciorului (rau perforam plantar), care pot evolua spre o cangrena. Alte complicatii, mai rare, pot de asemenea sa survina, ca o mononevrita (atingere inflamatorie izolata a unui nerv periferic), o neuropatie digestiva, vezicala sau cardiaca prin atingerea sistemului nervos vegetativ (disautonomie). Retinopatia diabetica (leziune a retinei) este practic o manifestare constanta dupa cincisprezece ani de evolutie a diabetului. Aceasta afectiune trebuie cercetata sistematic in fiecare an la oricare diabetic prin examinarea fundului de ochi, completata la nevoie cu o angiografie retiniana (radiografie a vaselor retinei dupa injectarea unui produs opacifiant). In pofida tratamentului cu laser, retinopatia diabetica ramane prima cauza de orbire in tarile occidentale. Infectiile cronice au o origine microbiana sau micotica. Ele constau, in principal, in afectiuni urinare, ginecologice si in diabetide (infectii cutanate localizate).
Enciclopedia universala: Definitii din categoria articole cu litera D
