Honore de Balzac - enciclopedia universala
Honore de Balzac: Honore de Balzac (n. 20 mai 1799, Tours, Franta - d. 18 august 1850, Paris, Franta) a fost un romancier, critic literar, eseist, jurnalist si scriitor francez. El este considerat unul dintre cei mai mari scriitori francezi in domeniul romanului realist, romanului psihologic si a romanului fantastic. Apreciat de critica literara, Gerard Gengembre, G. Vannier, cat si de filozofi sau eseisti ca Alain, Albert Beguin el a fost caracterizat drept un autor vizionar de catre Albert Beguin . In cultura romana a avut doi admiratori de valoare, G. Calinescu, cel care milita pentru balzacianism in articolele sale teoretice exemplificand tehnica acestuia in romanul Enigma Otiliei, si de Mircea Eliade, care, in tinerete si-a dorit sa scrie o monografie consacrata operei lui Balzac. Pornind de la motivul androginului, care constituie de fapt nucleul nuvelei de ample dimensiuni Seraphita, Mircea Eliade a dezvoltat teoria sa din eseul Mitul reintegrarii. Datorita complexitatii operei sale, Balzac a fost greu de incadrat, atat de critica literara din acea perioada, cat si de cea de astazi, ca apartinand unei categori deja existente, aparte. El a creat un adevarat monument, "Comedia umana" (in franceza Comedie humaine), ciclu in a carui componenta intra 95 de lucrari terminate (nuvele, romane si eseuri) si 48 lucrari neterminate. Ideea continuitatii dintr-o lucrare in alta, a uninii, a aparut pentru prima data in 1830, odata cu gruparea romanelor Sarrasine, Gobseck, sub titlul Scenes de la vie privee. In anul 1746 se naste Bernard-François Balsa, scris uneori Balsac sau Balssa, tatal scriitorului, in catunul Nougayrie (apartinand parohiei Canezac, comuna Montirat - Tarn). In ciuda pretentiilor sale de noblete, se tragea dintr-o familie simpla de tarani, extrasul de botez clasandul ca "fiul palmasului Balssa". Discordantele continua in viata sa, pretinsul regalist incoruptibil figurand in Almanahul national pe 1793 printre ofiterii comunali si membrii Consiliului general comunal, la sectiunea Drepturile omului. Este privit ca fiind un om robust si inteligent, muncitor si ambitios, cam repezit, vorbaret, clocotind de idei. Dupa insusirea unui nivel cultural satisfacator isi paraseste catunul natal devenind secretar al unui notar dintr-un targ apropiat. Ambitia ii indreapta pasii catre Paris, de unde are posibilitatea de a ocupa anumite functii atat in capitala cat si in alte orase din provincie in perioada lui Ludovic al XVI-lea cat si sub Revolutie. Traditia familiei ii acorda meritul de a fi fost suspectat de Robespierre pentru ca ar fi incercat sa-i salveze pe cativa "fosti". Fapta il pune in pericolul de a infrunta ghilotina, dar este salvat prin interventia unui prieten si trimis in Armata din Nord cu misiunea de a organiza serviciul aprovizionarii.
Se casatoreste cu fiica mai tanara cu 32 de ani decat el a sefului sau, in urma casatoriei fiind numit administrator al Ospiciului general din Tours, unde isi asaza o gospodarie remarcabila. In timpul vietii a avut o slaba activitate literara, scriind brosuri tratand problemele sociale ale timpurilor sale. Convins ca va trai peste 100 de ani, ca va deveni milionar injgheband toutina (drepturile banesti ale unei asociatii fondate de bancherul italian Tonti, sumele depunatorilor decedati atribuindu-se supravietuitorilor) el paraseste aceasta lume la 83 de ani "intr-un accident". In timpul vietii el a nascocit povestea nobletii neamului, pretinzand descinderea din niste Balzac d'Entraignes, iar inainte de Revolutie semnand cu particula nobiliara. In sanul familiei unui bogat negustor de postavuri, in anul 1778, se naste Anne-Charlotte-Laure Sallambier viitoarea mama a lui Honore de Balzac. Femeie autoritara, inteligenta, instruita, frumoasa ea este preocupata de problemele timpului, de stiinte si literatura dar mai cu seama de ocultism. Citeste scrierile mistice, biblioteca sa continand operele teosofilor Jacob Boehme, Emanuel Swedenborg, Saint-Martin ("filozoful necunoscut"). Odata cu anul 1797 este formata familia Balzac, viitorul leagan al scriitorului, din Bernard-François Balsa in varsta de 51 de ani si Anne-Charlotte-Laure Sallambier in varsta de 19 ani. La 20 mai 1799 se naste in orasul Tours Honore de Balzac fiind primul copil al familiei. Acesta primeste un singur prenume Honore, fapt destul de rar pentru Franta acelei perioade. Noul nascut va fi incredintat unei doici, in satul Saint-Cyr de langa Tours, unde va ramane pana la varsta de patru ani, dupa obiceiul timpului. In 1805 este luat de la doica si dat la externatul Leguai din Tours. Dupa doar doi ani este trecut la internatul unui colegiu din Vendôme. Viata din internat este, dupa cum va aparea mai apoi ilustrata in Louis Lambert, foarte severa folosindu-se pedepse ca bataia cu vergi si inchiderea la carcera. In contrast cu duritatea vietii din internat insa, acesta i-a dat ocazia tanarului Balzac de a citi mult, in special lucrari de stiinta si filozofie, scriind chiar un Traite de la volonte (Tratatul vointei), care a fost confiscat de catre un supraveghetor. In afara de versurile pe care le compunea neobosit, Traite de la volonte dovedeste preocuparile copilului, una dintre laturile firii sale. Relevanta pentru acea perioada a vietii scriitorului este o scrisoare prin care directorul colegiului raspundea intrebarilor, in ceea ce priveste aspectul si caracterul lui Honore, unui editor in 1855: "Un copil grasut, dolofan si cu fata rumena. Iarna plin de degeraturi la maini si picioare. Din cauza acestui neajuns a trebuit sa fie crutat adesea de bataia cu vergi, care pe atunci se mai folosea intrucatva, iar pedeapsa ii era schimbata in tinere la arest. Multa nepasare, taciturn, deloc rautacios, originalitate completa.". In 1813, in timpul celui de-al doilea trimestru scolar, Balzac este luat acasa de la colegiul din Vendôme, din cauza ca "slabise, ingalbenise la chip si avea o privire de somnambul", dupa cum va marturisi mai tarziu sora lui Laure. Se reface repede si la inceputul noului an scolar isi reia invatatura la liceul din Tours. Spre sfarsitul anului 1814, Balzac-tatal este numit sef al aprovizionarii diviziei intaia militare si se muta la Paris cu intreaga familie, in cartierul Marais, pe strada Temple. Balzac este dat pe rand la doua institutii din cartier. Odata cu anul 1815, Balzac terminandu-si studiile, se inscrie la Facultatea de Drept in urma unui compromis intre el si tatal sau care l-ar fi dorit in Scoala politehnica. Pentru initiere in jurisprudenta, face practica mai intai la Guillonnet-Marville (notar al carui ucenic a fost si dramaturgul Eugene Scribe), urmand ca dupa un an si jumatate sa treaca pentru inca optsprezece luni sub maestrul Passez. Munca aceasta il pasiona, viitorul romancier acumuland observatii asupra oamenilor si a dramelor sociale pe care functia ii da prilejul sa le cunoasca. Pe de alta parte, insa, Facultatea de Drept nu il atragea. Prefera in schimbul cursurilor facultatii sale pe cele de literatura de la Sorbonna, pe cele de filozofie tinute de spiritualistul eclectic Victor Cousin, sau expunerile naturalistului Geoffroy Saint. In 1819, odata cu implinirea varstei de 20 de ani, familia tanarului Honore deschide o discutie asupra viitorului sau. Cand acesta isi expune hotararea ferma de a se consacra literaturii, tatal il apostrofeaza: "In literatura trebuie sa fii rege, ca sa nu fii ordonanta !". Tanarul Balzac, cu lacrimi in ochi raspunde: "Eu voi fi rege !", dupa cum va marturisi mai tarziu Laurei Surville, sora lui preferata, si, de departe, una dintre cele mai apropiate persoane pe intreg parcursul vietii scriitorului. La cei 73 de ani ai sai, Balzac-tatal, dupa ce se consulta cu sotia lui, ii oferi tanarului Balzac un ragaz de doi ani in care sa-si demonstreze talentele literare. Pentru aceasta, Balzac urma sa traiasca dintr-o renta de 1500 de franci, ramanand la Paris, cu toate ca familia sa se retragea intr-o casa nou achizitionata la Villeparisis in Saine-et-Marne, nu departe de Paris. Datorita insuficientei banilor, tanarul Balzac s-a vazut in ipostaza de a se abtine de la multele placeri ale tineretii. Cu toate acestea, traind intr-o mansarda inchiriata, ducandu-si traiul de pe o zi pe alta, a gusta placerile inceputurilor meseriei sale. Intr-o scrisoare adresata surorii sale Laure, el spunea: "Focul s-a aprins pe strada Lesdiguieres nr. 9, in capul unui biet flacau, iar pompierii nu l-au putut stinge. A fost pus de o femeie pe care el n-o cunoaste: se zice ca locuieste la Patru Natiuni, la capatul podului Artelor; se numeste Gloria.". Aici are sansa de a citi si admira "romanele populare" ale unor scriitori ca Pigault-Lebrun, Ducray-Duminil, Pixerecourt, ajungand totodata sa le invidieze autorii pentru castigurile aduse de acestea. Balzac era intr-o perioada de acumulare; la finalul celor doi ani de proba nu reuseste sa termine decat o opera Cromwell, o tragedie in cinci acte, in versuri. Alte opere Cromwell vor mai da la lumina si Merimee si Victor Hugo, dar, dupa el. Se intoarce la Villeparisis, in casa parinteasca unde citeste opera sa. Efectele lecturarii au fost dramatice, familia considerand ca tanarul Balzac nu are talent. Un fost profesor al Scolii politehnice, prieten de familie, prezent in acea seara il dojeneste: "Fa orice, numai literatura nu!". Familia ii interzice intoarcerea la Paris, datorita slabiciunii lui, efectele vietii austere, a mizeriei si a saraciei isi spun cuvantul. Tanarul Balzac se reface rapid in confortabila casa parinteasca si nu mai are decat un singur gand: sa devina independent. In perioada petrecuta la Villeparisis se indragosteste de Laure de Berny (pagina in franceza pentrufr:Laure de Berny, pagina contine si portretul ei), o femeie la 45 de ani, venita impreuna cu sotul si cei noua copii la Villeparisis pe intreaga durata a verii. Desi situatia doamnei de Berny o constrange, tanarul Balzac ajunge prin perseverenta declaratiilor sa si-o faca amanta. Doamna de Berny a fost, poate, singura femeie ce l-a iubit cu adevarat. Balzac a avut incredere in ea, iar ea, i-a calauzit pasii spre lumea si gloria catre care aspira. Pana la ruperea relatiei, odata cu implinirea varstei de 55 de ani a doameni Berny, ea a avut rolul de a ii ghida munca, citea manuscrisele si adnota simplu: "prost" sau "fraza de refacut". Balzac isi creeaza relatii printre tinerii scriitori ai Parisului: Le Poitevin de l'Egreville, Horace Raison, Etienne Arago; este presupusa lansarea unor "romane populare" in colaborare cu acestia sub pseudonim. In 1823 Balzac publica romane comerciale, cu pseudonimul Horace de Saint-Aubin, cum ar fi: Ultima zana sau Noua lampa fermecata. In 1824 publica - semnat cu acelasi pseudonim Horace de Saint-Aubin - Anette si criminalul, si o noua editie din Vicarul din Ardeni, un nou roman Wan-Chlore al carui subiect, rivalitatea dintre o mama despotica si fiica sa, va deveni substanta multora dintre "scenele" sale. Dupa cum va afirma mai tarziu sora lui, Balzac scrie in acei ani de inceput peste patruzeci de lucrari, care insa, nu aduc castigurile mult visate. Avid de bani, Balzac se lanseaza in afaceri. Planurile sale nu sunt rele, un realist putand face avere speculand ideile respective: o editura menita sa tipareasca in conditii exceptionale, folosind toate inovatiile moderne din tehnica grafica, operele marilor clasici francezi. In asociere cu librarul Urbain Canel tipareste o editie completa din opera lui Moliere si una din cea a lui La Fontaine, editii ce l-au costat aproximativ 10 000 de franci, dar din care nu se vand, intr-un an, din pricina sabotajului initiat de concurenta decat douazeci de exemplare. Pentru a-si zdrobi concurenta Balzac cumpara o imprimerie pe str. Maris-Saint-Germain (azi str. Visconti) nr. 17, si il angajeaza pe Barbier, fost maistru tipograf sa se ocupe de partea tehnica. Activul intreprinderii lui Balzac marcheaza 67 000 de franci, iar pasivul 113 000. Nu se descurajeaza, ia un alt asociat, Laurent, si mai cumpara si o turnatorie de litere. Dar, comenzile nadajduite nu sosesc, clientii existenti platesc greu, creditul inceteaza si falimentul e iminent. Datoriile lui Balzac ating in acel moment suma de 90 000 de fraci, suma, acoperita partial de mama lui, care ii ofera 45 000 de franci, -saracind pentru tot restul vietii, fiind nevoita la batranete sa se intretina din pensia acordata de nora sa de 3000 de franci -, restul de 45 000 de franci urmand a fi acoperit de doamna de Berny, care pentru a face rost de bani isi gireaza aproape toate bunurile. Astfel Balzac datora acum suma de 90 000 de franci, la care trebuia sa se plateasca o dobanda anuala de 6000, fara a pune in calcul cei 3000 de franci necesari strictei sale existente. Dupa ruinarea viselor de afaceri, singura solutie care-i ramane lui Balzac este scrisul. Pleaca in Bretania la un vechi prieten de familie, generalul baron de Pommereul. In casa calduroasei gazde el scrie prima carte semnata H. Balzac: Le dernier chouan ou la Bretagne en 1800, carte ce va aparea mai apoi in patru volume un an mai tarziu in 1828. La 18 iunie 1829 moare batranul Balzac. In vila de la Bouleauniere a doameni de Berny, Honore scrie La paix du menage (Pacea casniciei). In octombrie, in satul, si poate si la castelul Maffliers al unei noi sustinatoare ducesa d'Abrantes, scrie povestirea Gloire et malheur (Glorie si nefericire). Se intoarce la Paris unde scrie Le bal de Sceaux ou Le Pair de France, al carui subtitlu a fost suprimat mai tarziu. Publica Physiologie du mariage ou Meditation de philosophie eclectique sur le bonheur et le malheur conjual. Gloria incepe sa se schiteze, desi, pe ultimele sale lucrari nu incasase decat 1000 de franci.
Succesul obtinut cu Suanii si cu Fiziologia casatoriei schimba substantial pozitia sociala si perspectivele de viitor ale lui Balzac, care isi gaseste acum prieteni mai peste tot in presa. La 7 ianuarie 1830 devine colaborator la revista La Silhouette, ii sunt solicitate colaborari la revista La Mode, invitatie facuta de redactorul sef din acea vreme Emile de Girardin; pentru fiecare 16 pagini primind cate 50 de franci. La 3 martie devine colaborator al Feuilleton des journaux politiques, revista la a carei fondare participa si unde i se rezerva rubrica de cronica externa. Din pacate revista va cadea dupa unsprezece numere. La 5 martie devine colaborator la Le Voleur, la 4 noiembrie la La Caricature unde timp de doi ani va semna cu diverse pseudonime precum: Alex. De B... , Henri B... , Alfred Coudreaux, Eugene Morisseau. 1830 a fost primul an de glorie din viata lui. Usile lumii mondene ii sunt larg deschise, astfel, ajunge in cele mai stralucite saloane ale epocii: la poeta Marceline Desbordes-Valmore, la baronul Gerard, la contesa Merlin, la George Sand, la ducesa Bratiano, la Sophie Gay, la Delphine de Girardin, la celebra doamna Recamier, la doamna Ancelot, la doamna contesa d'Agoult. Chipul jovial, fruntea larga, ochii de foc, costumul elegant il fac sa fie binevenit pretutindeni. Isi mobileaza cu gust apartamentul de pe str. Cassini si duce o viata imbelsugata. Ducea o activitate bulevardista si mondena intensa. In ceea ce priveste munca sa, Balzac spunea: "Ma scol la miezul noptii si lucrez saisprezece ore in sir". E greu de imaginat cum a putut sa dea publicitatii numai in cursul acelui an peste o suta de lucrari. In ianuarie a scris La Vendetta (O frumoasa poveste de dragoste ce se iveste intre doi tineri apartinand unor familii vrasmase. La o prima vedere asemanarile cu Romeo si Julieta de William Shakespeare, rivalitatea dintre familii, o dragoste interzisa, casatoria imposibila, diminuandu-i valoarea. Insa Balzac merge mai departe, prezentand realitatea, urcusurile si coborasurile unei casnicii tolerate, mizeria si disperarea, tinzand spre distrugere. Realmente o drama de familie puternic marcata de orgoliile impuse de spiritul corsican), in februarie La Femme vertueuse (mai tarziu intitulata Une Double famille) si Les Dangers de l'inconduite (redenumita Gobseck). In doua volume intitulate Scene de la vie privee, titlul reflectand pentru intaia oara ideea gruparii operelor sale in "Scene", publica aproape toate nuvelele pe care le scrisese pana atunci: La Maison du Chat qui pelote, Le bal de Sceaux, La Vendetta, Une Double famille, Gobseck, etc. - in mare parte drame de familie, in care tinerele fete manate de himere doresc sa se ridice prin casatorie deasupra conditiei lor sociale. 1831: Balzac isi continua munca in acelasi ritm, publicand in cursul anului peste nouazeci de titluri. Apar primele iluzii ale posibilitatii de a parveni printr-o lansare in politica. Balzac se hotaraste sa candideze in alegerile apropiate, planul sau era sa-si deschida "prin lovituri de tun, usa la Academie, prin Academie sa devina pair, prin titlul de pair ministru, si sa ajunga la putere prin puterea insasi". In luna aprilie publica brosura Ancheta asupra politicii celor doua ministere, semnata: "Dl. De Balzac, elector eligibil" - folosind pentru intaia oara particula nobiliara inventata de tatal sau. De aici inainte va semna pe intregul parcurs al vietii ca "de Balzac". Pentru a avea o sansa in alegerile din 5 iunie, Balzac e dispus sa se casatoreasca cu fiica unui legitimist ce luptase in armata lui Condee, cu care se imprietenise la Villeparisis: Eleonore de Trumilly. Dar dl. de Trumilly se opune, gasind opiniile scriitorului prea liberale, reprosandu-i faptul ca aprecia monarhia constitutionala si nu regretase caderea autocratului Carol al X-lea. In luna august publica romanul La Peau de chagrin (Pielea de sagri), interesanta poveste fantastica in jurul careia se oglindeste intreaga viata a Parisului. Succesul obtinut de prima carte literara semnata Honore de Balzac este enorm, situandu-l pe autor printre cei mai mari scriitori ai vremii. In septembrie ii apar, grupate in trei volume, o serie de povestiri intitulate Romans et contes philosophiques cuprinzand: La Peau de chagrin, Sarrasine (tratand vicii impotriva naturii), La Comedie du diable, Jesus-Christ en Flandre, Les Proscrits (contine un exceptional portret facut lui Dante exilat in Franta), Le Chef-d'oeuvre inconnue, El Verdugo, L'Elixir de longue vie, Les Marana. La 5 octombrie primeste o scrisoare anonima de la o cititoare care ii analiza scrierile. Descopera, nu dupa mult timp ca autoarea scrisorii era marchiza de Castries, care il va invita in curand la ea. Are ocazia de a face cunostinta cu ducele de Fitz-Jammes, unchiul marchizei, astfel devenind fondator al ziarului legitimist Le Renovateur. Spre sfarsitul anului apare prima parte din Femeia de treizeci de ani, al carei subiect ii este inspirat, fara indoiala, de viata doamnei de Berny. In 1832 dupa moartea la 7 aprilie a Dl. de Trumilly de holera, Balzac, in ciuda sfaturilor doamnei de Berny si ale doamnei de Castries, cere mana domnisoarei de Trumilly - dansa reprezentand singura modalitate de a poseda o avere suficienta pentru candidatura - dar este refuzat. Vazandu-si iluziile politice spulberate, Balzac se rezerva doamnei de Castries si literaturii. In mai publica o noua editie din Scene de la vie privee, sporita cu nuvele ca: Le Cure de Tours, Gradina cu rodii, Femeia parasita, Colonelul Chabert etc. Tot in mai, mai publica si primele zece povestiri din Les Cent contes drolatiques colligez ez abbayes de Tourayne par le sieur de Balzac pour l'esbattement des pantagruelistes et non aultres (Cele o suta de povesti znovoase adunate si randuite din Tourayne de jupanul de Balzac spre hlizirea pantagruelistilor si nu a altora). In toamna aceluiasi an pleaca impreuna cu capricioasa doamna de Castries spre Italia. Se opresc mai intai la Aix-les-Bains, apoi in octombrie la Geneva. In Geneva sperantele amoroase ale lui Balzac sunt spulberate, se intoarce in Franta unde, isi expune in scris starea de spirit: "dezolat, blestemand tot, afurisind femeia". Spre linistea lui sufleteasca, la 12 noiembrie primeste o scrisoare din Ucraina, semnata L'Etrangere (Straina), plina de cuvinte elogioase ce-l consoleaza de esecul suferit cu marchiza de Castries. Primul succes al lui Balzac "Les Chouans" 1829, initial publicat sub numele de "Le Dernier Chouan") a fost urmat de "La Peau de chagrin" (1831). In urmatorii 20 de ani el a scris o vasta colectie de romane si scurte povesti cunoscuta sub numele "La Comedie humaine". Aceasta, cea mai de seama lucrare a sa, este o reproducere a societatii franceze a timpului sau, ilustrand in detaliu peste 2000 de personaje specifice fiecarei clase sociale si profesii. Cele mai importante romane din "Comedia umana" sunt: Louis Lambert, Eugenie Grandet, Patologia vietii sociale, In cautarea absolutului ("La Recherche de l'absolu"), Mos Goriot ("Le Pere Goriot"), Iluzii pierdute ("Les Illusions perdues"), Cesar Birotteau, Verisoara Bette ("La Cousine Bette"), Varul Pons ("Le Cousin Pons"), Femeia la treizeci de ani ("La femme de trente ans"). Alte romane importante ale autorului sunt: Fiziologia casatoriei ("Physiologie du mariage"), Gobseck, Povestiri hazlii ("Contes drôlatiques"), Ilustrul Gaudissart ("L'Illustre Gaudissart"), Crinul din vale ("Le lys dans la vallee"), Istoria maririi si decaderii lui Cesar Birotteau ("Histoire de la grandeur et de la decadence de Cesar Birotteau"), Casa Nucingen ("La maison Nucingen"), Stralucirea si suferintele curtezanelor ("Splendeurs et miseres des courtisanes"), Taranii ("Les paysans"), Pielea de sagri ("Le peau de chagrin"), Seraphita.
Enciclopedia universala: Definitii din categoria articole cu litera H
