´╗┐

Enciclopedia universala

articole cu litera S - pagina 77

SIDA - enciclopedia universala

SIDA:  Faza grava si tarzie a infectiei cu virusul imuno-deficientei umane (HIV I si HIV 2). SIDA este abrevierea franceza pentru sindromul imunodeficientei dobandite, echivalentul in limba engleza este AIDS. HIV l si HIV 2 distrug unele globule albe, anume limfocitele T4 sau CD4, care constituie baza activa a imunitatii antiinfectioase. Aceasta distrugere provoaca in consecinta o deficienta a sistemului imunitar. Numele de SIDA, sau de SIDA declarata, se da formelor majore ale acestei deficiente imunitare: scaderea numarului de limfocite T4 sub 200 pe milimetrul cub de sange - numarul normal al acestora fiind intre 800 si 1(X)0 limfocite T4 pe milimetrul cub - sau dezvoltarii uneia dintre formele majore ale bolii. O persoana seropozitiva la HIV (al carei sange contine anticorpi specifici indreptati impotriva virusului SIDA, ceea ce dovedeste infectarea sa cu acest virus) nu prezinta in mod obligatoriu semnele bolii. Ea este totusi purtatoare de virus si deci susceptibila sa il transmita. Izolat in 1983 la Institutul Pasteurdin Paris de catre echipa Prof. Luc Montagnier, HIV face parte din familia retrovirusurilor (virusuri cu ARN, capabile sa-l copieze pe acesta in ADN proviral datorita unei enzime pe care o contine, reverstranscriptaza). In anul 1986, cercetatorii francezi au demonstrat existenta unui al doilea virus, botezat HIV 2, cu structura apropiata de cea a lui HIV l, a carui origine geografica se situeaza esentialmente in Africa de Vest. Nici pana in prezent nu exista certitudinea originii lui HIV l, desi prevalenta sa este foarte mare in Africa Centrala. Primele manifestari diagnosticate de SIDA merg pana in anul 1981. Actualmente se estimeaza (1997) ca mai mult de 14 milioane de persoane sunt infectate cu virusul, din care mai mult de jumatate (9 milioane) in Africa. Numarul de cazuri de SIDA declarata, din intreaga lume, este evaluat la aproape 1, 6 milioane. Proportia printre acesti bolnavi, a subiectilor "cu risc", considerati multa vreme ca fiind singurii expusi infectiei (homosexualii masculini, toxicomanii utilizatori de seringi, transfuzatii), tinde sa scada, in timp ce proportia heterosexualilor afectati creste. Boala afecteaza actualmente mai ales femeile, care pot s-o transmita copilului lor atunci cand sunt gravide, si are drept consecinta cresterea numarului de cazuri de SIDA la copii. Dupa estimarile Organizatiei Mondiale a Sanatatii (ONS.), numarul de seropozitivi si de bolnavi de SIDA la un loc va creste, pana in anul 2000, la mai mult de 50 milioane. Transmiterea virusului SIDA se face in trei modalitati principale: pe cale sexuala (la nivelul mucoaselor genitale, fie ca este vorba de sperma, de lichid prostatic sau de secretii vaginale); pe cale sangvina (transfuzia sangelui sau a produselor sangvine contaminate, utilizarea de seringi infectate); pe cale transplacentara (de la mama seropozitiva la copil, in timpul sarcinii) si in cursul alaptarii materne. Virusul fiind, de asemenea, prezent in lacrimi si in saliva, este deci posibila o contaminare prin muscatura, precum si o contaminare in cazul unui sarut profund, in caz de leziuni ale mucoaselor bucale. Totusi, n-a fost raportat nici un caz de transmisie de acest tip. Calea sangvina este un mod de transmisie puternic contaminant, riscul fiind evaluat la 90%, fie ca este vorba de transfuzii, fie ca se intampla prin injectarea de droguri pe cale venoasa. De asemenea hemofilii, care necesita injectari frecvente de produse de sange, au fost deosebit de afectati de SIDA pana cand s-au luat masurile preventive (verificarea inocuitatii si incalzirea produselor transfuzate) care sa puna capat acestei contaminari. Reutilizarea materialului medical (seringi de plastic, ace) fara sterilizarea lui, un act legat de penuria de material, este un factor subestimat de contaminare, a carui importanta ramane de evaluat si care justifica cea mai mare atentie, cel putin individuala. Transmisia prin acele de acupunctura sau prin cele de tatuaj si prin lamele de ras este posibila din punct de vedere teoretic. Calea se*uala este calea de contaminare cea mai raspandita, toate practicile sexuale putand fi contaminante in diferite grade. In tarile occidentale, ea priveste inca in principal homosexualii masculini, dar boala se propaga in sanul populatiei heterosexuale, mai cu seama in cursul raporturilor sexuale cu toxicomani deja contaminati. In tarile in curs de dezvoltare, propagarea se face in majoritate pe cale heterosexuala. Transmisia infectiei este favorizata de microtraumatismele mucoaselor si de bolile transmisibile sexual care antreneaza ulceratii la nivelul organelor sexuale, prin raporturile sexuale in perioada fluxului menstrual (perioada cea mai contaminanta la femeia seropozitiva) si prin sodomie (coit anal), din cauza fragilitatii relative a mucoasei rectale. Riscul de transmisie heterosexuala este mai putin important decat cel legat de homosexualitate. Este suficient un singur raport care sa fie contaminant. Se manifesta un dezacord in transmisia de la barbat la femeie si de la femeie la barbat, riscul parand sa fie mai mare pentru o femeie de a fi contaminata de catre un barbat decat invers. Procentajul de transmisie a virusului de la mama Ia fat in timpul sarcinii variaza dupa starea clinica a femeii gravide. Dupa studii efectuate in Europa, mai putin de 20% dintre copiii nascuti dintr-o mama seropozitiva, dar care inca nu prezinta simptomele bolii, ar fi la randul lor contaminati. In Africa, procentajul de transmisie constatat este de ordinul a 30 pana la 40%, acest fapt fiind legat probabil de afectiunile cu transmisie sexuala netratate, mai frecvente in Africa, si care favorizeaza penetrarea virala. Toti copiii nascuti din mame seropozitive sunt seropozitivi la nastere, deoarece ei poarta anticorpii mamelor lor. Atunci cand nu sunt infectati, ei devin seronegativi spre varsta de 15 pana la 18 luni. Se poate incerca totusi sa se verifice daca este prezent chiar virusul incepand cu varsta de 3 luni, multumita tehnicilor de cultivare a virusurilor. Boala evolueaza lent (in vreo zece ani) la aproximativ 75% dintre copii si foarte rapid (in mai putin de 5 ani) la aproximativ 20% din cazuri. Exista un risc de transmisie a HIV prin laptele matern. Desi n-a fost inca posibil sa se masoare cu precizie, Organizatia Mondiala a Sanatatii estimeaza ca la copiii hraniti la san de mamele seropozitive pana la 15% dintre infectiile cu HIV ar putea fi ocazionate de alaptare, oricum nerecomandata, in tarile occidentale, femeilor seropozitive sau bolnave de SIDA. Diferitele etape ale infectiei cu virus. O data intrat in limfocite, HIV difuzeaza foarte rapid in organism. Acesta produce ca reactie anticorpi anti-HIV specifici, ceea ce se poate pune in evidenta in serul sangvin Ia sfarsitul perioadei de seroconversie (momentul in care apar anticorpii de la o persoana contaminata), adica dupa 3 luni cu certitudine; exista deci o perioada de 3 luni, care urmeaza contaminarii si in timpul careia individul e. ste purtator de virus fara ca acest lucru sa fie decelabil prin teste. O data infectata, persoana se numeste seropozitiva pentru HIV. Anticorpii anti-HIV dovedesc reactia organismului fata de infectia cu virus, dar sunt incapabili sa distruga virusul; in fapt, HIV Isi modifica structura pentru a scapa de anticorpi. In saptamanile care urmeaza infectiei, un anume numar de pacienti sufera de tulburari trecatoare grupate sub denumirea de primo-infectie; la altii, infectia trece total neobservata. Dupa o perioada de latenta, de o durata variabila - in medie intre 7 si 11 ani dupa seroconversie -, in timpul careia virusul continua sa se multiplice, manifestarile clinice de SIDA apar la majoritatea pacientilor, sub o forma fie minora, fie majora. Procentajul de pacienti care dezvolta boala nu este cunoscut inca decat cu aproximatie. La anumite persoane, perioada de latenta este foarte scurta (de la 1 la 3 ani). Exista, de asemenea, subiecti seropozitivi, zisi supravietuitori de durata lunga (Long Term Survivors, sau LTS) la care SIDA nu se declara decat dupa vreo cincisprezece ani. La copil, evolutia este, in general, mai rapida si mai grava decat la adult. Doua evolutii sunt posibile: o forma severa, cu prognostic sumbru, care se declara inaintea varstei de 6 luni si se traduce prin semne neurologice grave si deficit imunitar foarte mare; o alta forma mai putin grava, cu evolutie cronica. Aceasta survine la 20 pana la 50% dintre persoanele infectate, indiferent de modul de contaminare, in urmatoarele 15 zile sau 3 luni dupa contaminare. Aceasta primo-infectie ia aspectul unei mononucleoze infectioase: febra care poate dura si o luna, tumefactie a ganglionilor limfatici, curbaturi, dureri articulare, eruptie cutanata care evoca o rujeola - sau uneori urticarie disfagie (greutat la inghitit) dureroasa. In cursul acestei faze au mai fost descrise si candidoze acute, care afecteaza mucoasele, ca si ulceratii bucale. Mult mai rar survin manifestari neurologice: meningita acuta limfocitara, paralizie faciala, mielopatie, neuropatie periferica, encefalita. Aceasta primo-infectie dispare spontan in aproximativ o luna. Aceasta dureaza de la 1 la 7 ani (sau mai mult) si corespunde unei faze de multiplicare a virusului. Aceasta perioada poate sa nu se traduca prin nici un simptom. In 20 pana la 50% din cazuri, ea se manifesta prin adenopatii (umflarea ganglionilor limfatici) generalizate si persistente. Acestea sunt, in general, simetrice si afecteaza mai frecvent regiunile cervicala, maxilara, submaxilara si occipitala. Acestea semnaleaza o atingere inca moderata a sistemului imunitar. Infectiile minore cutanate sau mucoase, virale sau micozice, nu sunt specifice infectiei cu HIV , dar iau la subiectii afectati o forma cronica sau recidivanta: candidoze bucale (margaritarel) sau anogenitale, dermita seboreica a fetei, foliculite, prurigo, veruci, zona zoster. Bolile autoimune sunt relativ putin frecvente. Se poate observa o parotidita (inflamatie a glandei parotide), un sindrom al lui Raynaud (vasoconstrictie care afecteaza mainile in cursul expunerii lor la frig si antreneaza o oprire a circulatiei arteriale, apoi o cianoza locala), un sindrom uscat (uscaciune excesiva a gurii si a ochilor, iar la femei si a vaginului), manifestari articulare inflamatorii si dureroase, miozite (inflamatii dureroase ale tesuturilor musculare). Semnele generale constau intr-o alterare a starii generale, intr-o febra prelungita, transpiratii, o slabire, o diaree persistenta. Denumirea acestuia de sindrom inrudit cu SIDA (ARC) a fost abandonata. Formele majore ale infectiei, ori SIDA declarata, sunt, de asemenea, foarte variabile. Atunci cand imunodepresia este majora, riscul de infectii oportuniste este important; se numeste infectie oportunista o infectie legata de un microorganism (bacilul lui Koch responsabil de tuberculoza, de exemplu) care "profita" de starea precara a apararii imunitare pentru a se dezvolta. Se disting infectiile endogene (germenele este de obicei prezent in organism fara a antrena aici o infectie) si infectiile exogene (germenele este prezent in mediu). Aceste infectii sunt foarte des legate intre ele, in cadrul aceluiasi organ, ceea ce complica diagnosticarea si tratarea lor. Pe de alta parte, aceste infectii tind sa recidiveze, tinand cont atat de persistenta lor in mediu sau in organism, cat si de neamelio-rarea, chiar degradarea, treptata, a imunitatii pacientului, in afara infectiilor oportuniste, cea de a doua mare manifestare a SIDA este dezvoltarea anumitor tumori canceroase. Diagnosticarea infectiei cu HIV se face prin punerea in evidenta in sange a anticorpilor indreptati impotriva virusului. Diagnosticul nu poate fi stabilit cu certitudine decat dupa 3 luni de la momentul infectarii (perioada muta in timpul careia anticorpii sunt prezenti in cantitate prea mica, pentru a fi decelabili). Se face apel la doua teste specifice, testele ELISA si Western-Blot. Testul ELISA - care este utilizat in primul rand - dand uneori rezultate fals pozitive, este controlat cu ajjutorul testului Western-Blot. Depistarea este obligatorie pentru donatorii de sange sau de organe. Testarea e. ste in mod deosebit recomandata femeilor gravide sau persoanelor care doresc sa conceapa un copil, precum si subiectilor expusi (toxicomani, prostituate etc.). In majoritatea tarilor, medicul este dator sa declare autoritatilor sanitare orice caz de SIDA de care are cunostinta. Aceasta declaratie nu este nominativa, anonimatul bolnavului fiind astfel respectat. Tratamentul cuprinde doua capitole: tratamentele de inhibitie a virusului si tratamentele preventive sau curative ale diferitelor boli dezvoltate. De altfel, un oarecare numar de reguli de viata sunt recomandate persoanelor seropozitive, cu scopul de a frana evolutia spre SIDA declarata si transmisia bolii. Tratamentul impotriva virusului se bazeaza pe mecanismele care inhiba replicarea virala, ca zidovudina (AZ T.) sau didanozina (DDI.). Se folosesc, de asemenea, antiproteazele, proteazele fiind enzimele care permit virusului sa fabrice proteine necesare supravietuirii sale. Uneori, este util sa fie asociate unele cu altele pana la trei astfel de medicamente (triterapie), cu scopul de a-i creste eficacitatea globala. Aceste diferite metode de tratament antreneaza o ameliorare provizorie a starii bolnavului. In plus, dupa studii recente, luarea de AT de catre o femeie gravida contaminata ar diminua cu 50% riscul contaminarii fatului. Totusi, nici o terapeutica nu permite actualmente sa se aiba in vedere o eradicare a virusului din organism, deoarece el este integrat in genomul (totalitatea genelor purtate de catre cromozomi) limfocitelor pe care le infecteaza. Tratamentele preventive sau curative ale consecintelor deficitului imunitar (infectii oportuniste, tumori) se bazeaza pe administrarea de antibiotice, de antifungice si de antimitotice (chimioterapie, interferon), precum si pe radioterapie si chirurgie. Sfaturile pentru igiena vietii cuprind precautiile care trebuie sa fie luate de o persoana seropozitiva pentru a nu se recontamina. In fapt, contaminarile multiple, prin aporturile repetate de virus pe care le antreneaza, precipita evolutia bolii, deci trecerea la faza de SIDA declarata Seropozitivului i se mai recomanda sa-si asigure o urmarire medicala regulata: medicamente administrate preventiv sau precoce si asociate cu o buna igiena a vietii (alimentatie corecta, curatenie corporala, odihna, abtinerea de la medicamente sau de Ia droguri care pot deprima suplimentar imunitatea, abtinerea de la activitati care risca provocarea unor raniri), intarzie deosebit de eficace evolutia bolii. Prevenirea SIDA consta in prevenirea contaminarii cu HIV Orice persoana contaminata poate transmite imediat virusul, chiar in timpul perioadei carc precede seroconversia, adica atunci cand contaminarea sa nu poate fi constatata. Prevenirea infectiei prin contaminare sangvina consta in analizarea sistematica a produselor sangvine inainte de utilizarea lor. Subzista totusi un risc legat de perioada muta de 3 luni, risc evaluat la 1/300. 000; este in consecinta recomandat sa se limiteze indicatiile de transfuzie si, atunci cand lucrul acesta este posibil (interventie chirurgicala care nu este realizata in regim de urgenta), sa se procedeze de preferinta la autotransfuzii (transfuzarea bolnavului cu propriul lui sange prelevat inainte de interventie). Intepaturile si taieturile accidentale facute cu instrumente contaminate sau banuite de a fi contaminate trebuie dezinfectate imediat. Deseurile medicale trebuie sa fie ambalate in recipiente etanse si incinerate. Procentajul de contaminari noi crescand din ce in ce mai mult la toxicomanii care-si transmit seringile de la unul la altul, masurile de prevenire privesc insasi toxicomania: programe de droguri de substitutie, incitarea la dezinfectarea seringilor, programe de furnizare de material nou: HIV este distrus sau inactivat dupa un contact de 15 minute cu apa de Javel (solutie 5-10% hipoclorit de potasiu in apa) proaspata cu alti germeni, intre care virusul hepatitei B. Prevenirea transmiterii pe cale sexuala consta, in cursul raporturilor sexuale, in utilizarea prezervativului masculin. Acesta constituie actualmente singura protectie eficace impotriva SIDA si impotriva bolilor cu transmisie sexuala in general. Prezervativul trebuie sa fie utilizat indiferent de tipul practicilor sexuale. Orice rabat facut in folosirea prezervativului favorizeaza extinderea bolii. Orice persoana infectata care are relatii sexuale neprotejate, fie ca sunt heterosexuale sau homosexuale, trebuie sa fie constienta de riscurile la care isi supune partenerii. Infatisarea sau clasa sociala a partenerilor nu pot constitui indicatii cu privire la faptul ca sunt sau nu purtatori ai virusului. Prezervativul trebuie sa fie utilizat in conformitate cu modul lui de intrebuintare (aplicarea lui inainte de orice penetrare, nefolosirea unui agent lubrifiant pe baza de vaselina, retragere inaintea detumescentei). Raporturile bucogenitale sau bucoanale trebuie sa fie evitate, deoarece ele nu sunt fara risc. Utilizarea de creme sau de geluri spermicide nu poate constitui decat o masura complementara fata de prezervativ in cazul ca el ar fi prost utilizat (scapari) sau ca s-ar rupe. Prevenirea contaminarii pe cale transplacentara consta intr-o mai buna informare a femeilor in cauza: conceptia este contraindicata in cazul femeilor contaminate, care pot transmite virusul copilului, dar si in cazul barbatilor contaminati, susceptibili sa contamineze mama si, in consecinta, copilul. Prevenirea contaminarii prin laptele matern consta in practicarea unei depistari a virusurilor HIV l si HIV 2, pe de o parte, Ia femeile gravide care doresc sa-si alapteze copilul (depistare efectuata cu cateva saptamani inainte de nastere), iar pe de alta parte, la donatoarele de lapte pentru bancile de lapte. Perspectivele. La ora actuala, inca nu exista un medicament care sa permita intreruperea totala si definitiva a propagarii bolii. Dificultatile de elaborare a unui vaccin rezida indeosebi in utilizarea unor "modele" animale (cimpanzcu), a caror reactie la infectia cu virus este diferita de cea a omului sau este inexistenta. In plus, un eventual vaccin ar trebui sa tina cont de variabilitatea virusului: se estimeaza ca in lume ar exista vreo 1 000 de varietati de HIV in afara modurilor de contaminare mentionate (sange, raporturi sexuale, sarcina, alaptare), nu exista posibilitatea de transmisie a virusului SIDA de la o persoana seropozitiva la anturajul ei. La ora actuala, cea mai buna arma impotriva acestei boli redutabile ramane prevenirea. Reactiile de respingere din colectivitati a persoanelor seropozitive si a bolnavilor de SIDA tind sa dispara atunci cand o informare corecta a populatiei este realizata, chiar daca bolnavii de SIDA se mai lovesc inca destul de regulat de neintelegerea celor din jur.

Enciclopedia universala: Definitii din categoria articole cu litera S

Siderocit - enciclopedia universala

Siderocit:  Globul rosu care contine granule de fier, a carui prezenta in numar mare in circulatia sangvina este consecinta unei proaste functionari a splinei sau absenta acestui organ.

Enciclopedia universala: Definitii din categoria articole cu litera S

Sideropenie - enciclopedia universala

Sideropenie:  Deficit in fier al intregului organism. O sideropenie poate fi consecinta unei malabsorbtii intestinale, a unui aport insuficient in fier sau a unor hemoragii cronice. Deficitul are rasunet mai ales asupra productiei de hemoglobina a globulelor rosii, molecula care contine 4 atomi de fier. Anemia feripriva este o consecinta a sideropeniei.

Enciclopedia universala: Definitii din categoria articole cu litera S

Sideroza - enciclopedia universala

Sideroza:  Boala provocata de inhalarea de pulberi sau de fum continand oxid de fier, care se acumuleaza in alveolele pulmonare. Sideroza face parte din pneumoconioze, grup de afectiuni pulmonare cauzate de inhalarea indelungata de substante minerale. Ea afecteaza, in general, muncitorii din industria siderurgica. Simptomele nu se manifesta decat dupa mai multi ani de expunere: tuse, expectoratii, jena respiratorie, chiar fibroza pulmonara (dezvoltarea tesutului fibros in tesutul functional al plamanilor). Nu exista un tratament al siderozei. Prevenirea sa consta in protectia lucratorilor (purtatul de masca, de exemplu).

Enciclopedia universala: Definitii din categoria articole cu litera S

« 74 75 76

77

78 79 80 »
«

»